Home Asigurari Polițe RCA: calculează bonusurile si penalizările din sistemul Bonus-Malus

Polițe RCA: calculează bonusurile si penalizările din sistemul Bonus-Malus

Societățile de asigurare vă pot “premia” sau “penaliza” în funcție de performanțele la volan. Pe scurt, raportat la tariful standard, la încheierea unei polițe RCA, veți primi anumite reduceri (bonus) dacă nu ați înregistrat daune pe polița RCA în perioada anterioară, sau ...un spor la primă (malus-majorarea primei) în caz contrar.

Sistemul se aplică din 1 ianuarie 2010, a fost gândit pentru a tempera șoferii imprudenți și presupune 14 clase de Bonus și 8 clase de Malus (vezi tabel 1). Nu va lăsați însă derutați de numărul diferit de clase, bonusurile sunt mai mici decât penalizările. Astfel, puteți urca “doar” până la o primă de 50% din valoarea poliției, și asta în 7 ani de condus fără daune, dar puteți sări la o penalizare de 100% (ultima clasă de Malus) după un singur an, pentru 3 sau mai multe daune. 

Cum funcționează sistemul? Să presupunem că în anul de referință nu ați înregistrat daune. La reînnoirea poliței aveți clasă B1 de bonus (la o reînnoire pe 6 luni) adică o reducere de 5% a valorii RCA sau B2 (reînnoire pe 12 luni a poliței) ceea ce presupune o reducere de 10% din valoarea poliței. Dacă bifați deci 7 ani fără daune, veți achita doar jumătate din valoarea RCA. Ce se întâmplă dacă aveți daune anul anterior? Porniți cu o poliță mai scumpă cu 30% pentru o daună (clasă M4 de malus), cu 80% pentru două daune (clasă M7 de malus) sau cu una dublă ca valoare, penalizare de 100% deci (clasă M8 de malus). 

Ce se întâmplă dacă după un an cu daune înregistrați mai mulți ani fără incidente? În acest caz veți urca la o clasă superioară de Malus și apoi într-una de Bonus. Să presupunem că aveți clasă M4 (o daună) pe RCA. La prima reînnoire pe 6 luni vei trece la M3 (ceea ce înseamnă doar 20% majorare din tariful RCA) sau la M2 (10% penalizare) dacă reînnoiti pe 12 luni. Anul următor fără daune veţi trece la M1 (reînnoire la 6 luni) sau B0 (reînnoire pentru 12 luni).Din acest moment veți începe să bifați reduceri de tarif dacă nu aveți în continuare daune. Cu alte cuvinte, vă ia 2 ani să scăpaţi de penalizări dacă aţi avut o daună. Dar pentru 3 daune? Veţi trece la M6 în primul an, M4 în al doilea, M2 în al treilea și B0 în al patrulea an (pentru reînnoiri la 12 luni). La 2 daune, de la M7 treceţi la M5 în primul an, la M3 în al doilea, M1 în al treilea și B0 după încă 6 luni sau B1 după un an (deci 3,5 ani pentru a scăpa de penalizări).

Dar dacă după un an fără daune aveți una sau mai multe? În acest caz veți trece într-o clasă inferioară de Bonus sau una de Malus (utilizați tabelul 2 pentru a vă orienta). De exemplu, să presupunem că după 5 ani de condus fără daune (clasă B10 de Bonus) aveți o daună în anul următor. Veți “retrograda” conform tabelului în clasă B6 de bonus, sau la B3 pentru două daune, iar în cazul nefericit în care ați înregistrat 3 daune, chiar la B0 (ceea ce înseamnă că ați consumat în acest fel toate bonusurile însumate, obținute în 5 ani de condus fără incidente). Interesant de remarcat, de la clasa M5 de Malus în jos, cădeți direct la M8 indiferent de numărul daunelor înregistrate. 
 
Coeficientul din sistemul bonus-malus al asiguratului nu este influențat doar în situația în care, la momentul producerii evenimentului, vehiculul era însușit și folosit fără acordul proprietarului și acest lucru a fost sesizat în scris Poliției. Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.21/2009 prevăd faptul că, în situația în care un asigurat deține mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se aplică distinct pentru fiecare. De asemenea, în cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasa bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior (deci nu puteți scăpa de clasa de Malus vânzând mașina, veți porni cu cea nouă de la vechea clasă de Malus, respectiv de Bonus dacă nu ați înregistrat daune cu autoturismul vechi).
 
Tabel 1. Bonificațiile/penalizările aferente claselor de Bonus-Malus

Clasa Bonus-Malus Coeficient de reducere/penalizare aplicat asupra primei de asigurare (%)
B14 -50
B13 -47
B12 -44
B11 -41
B10 -38
B9 -35
B8 -32
B7 -29
B6 -26
B5 -22
B4 -18
B3 -14
B2 -10
B1 -5
B0 0
M1 +5
M2 +10
M3 +20
M4 +30
M5 +45
M6 +60
M7 +80
M8 +100

 
Tabel 2. Modul de aplicare a sistemului Bonus-Malus în cazul reasigurării după provocarea de daune:

Clasa Bonus-Malus iniţială Clasele de reînnoire în funcţie de nr. daunelor constatate
1 daună 2 daune 3 daune
B14 B10 B7 B4
B13 B9 B6 B3
B12 B8 B5 B2
B11 B7 B4 B1
B10 B6 B3 B0
B9 B5 B2 M1
B8 B4 B1 M2
B7 B3 B0 M3
B6 B2 M1 M4
B5 B1 M2 M5
B4 B0 M3 M6
B3 M1 M4 M7
B2 M2 M5 M8
B1 M3 M6 M8
B0 M4 M7 M8
M1 M5 M8 M8
M2 M6 M8 M8
M3 M7 M8 M8
M4 M8 M8 M8
M5 M8 M8 M8
M6 M8 M8 M8
M7 M8 M8 M8
M8 M8 M8 M8

 

Pentru mai multe informaţii, accesează rubrica Întreabă expertul.

Site realizat cu mândrie de graficaro.net - servicii de creare site