Home Economii Contul bancar Cere ajutor

Cere ajutor

Chiar dacă eşti atent şi ţii evidenţa banilor din cont sau ţi-ai luat toate măsurile de protecţie a datelor personale, accidente, greşeli sau furturi se pot întâmpla.

Pierdut sau furat
 

Trebuie să anunţi banca, în cel mai scurt timp, dacă:

  • ai pierdut sau ţi s-a furat cardul/cecul;
  • suspectezi că cineva ţi-a accesat contul fără să ştii;
  • altcineva îţi cunoaşte codul PIN al cardului.
     

Dacă suspectezi că s-a efectuat o tranzacţie neautorizată în contul tău, trebuie să anunţi banca cât mai repede posibil. Nu vei fi responsabil de nicio tranzacţie care s-a efectuat în/din contul tău după ce ai notificat instituţia bancară.
 

Plăţi neautorizate. Este important să-ţi verifici periodic extrasul de cont aferent contului pentru a avea o evidenţă a tranzacţiilor.

Debitare directă sau card-uri. În cazul în care crezi că a existat o tranzacţie neautorizată în/din contul tău, anunţă banca fără întârziere.  Dacă nu ai autorizat o plată din cont şi totuşi aceasta s-a făcut, atunci banca ar trebuie să îţi ramburseze imediat suma respectivă. În situaţia de faţă, este obligaţia băncii să investigheze împrejurările în care s-au întâmplat lucrurile. Cauza plăţii neautorizate poate fi fie o eroare tehnică, fie furtul.
 

Plăţi pierdute. Dacă trebuia să primeşti o sumă de bani şi nu ajuns în contul tău ai posibilitatea să ceri băncii să investigheze cazul şi nu-ţi va percepe niciun comision pentru acest serviciu.
 

Greşeala băncii. În cazul în care s-a efectuat o plată din contul tău fără ca aceasta să fie aprobată de tine, din cauza unei erori tehnice a băncii, banca trebuie să îţi ramburseze întreaga sumă de bani.
 

Dificultăţi financiare. Dacă intri în imposibilitate de plată a descoperirii de cont, discută cu banca situaţia şi găsiţi o soluţie împreună.
 

Plângeri
 

Dacă ai de făcut o plângere cu privire la serviciul prestat de bancă, în primul rând trebuie să te adresezi acesteia pentru a rezolva problema. Banca are obligaţia, conform legii, să primească plângerea şi să îţi răspundă.

Dacă nu eşti mulţumit de răspunsul băncii, poţi să depui o sesizare la comisariatele locale pentru protecţia consumatorilor din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Banca trebuie să te informeze asupra acestui lucru în mod gratuit.

Compensaţii
 

Nivelul compensaţiei se determină prin scăderea din suma tuturor depozitelor garantate deţinute la banca falimentară la data la care depozitele au devenit indisponibile, a valorii totale a datoriilor pe care le ai la bancă (credite etc.). Compensaţia de plătit este limitată la nivelul plafonului de garantare aplicabil.  Plafonul de garantare este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro. Echivalentul în lei al plafonului de garantare şi, respectiv, al sumelor în valută care se iau în considerare la determinarea compensaţiilor se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, comunicate de Banca Naţională a României în data la care depozitele au devenit indisponibile.

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost înfiinţat în anul 1996, prin Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, fiind constituit ca persoană juridică de drept public. Obiectivul principal al Fondului este garantarea rambursării depozitelor constituite la instituţiile de credit de către persoane fizice, persoane juridice ori entităţi fără personalitate juridică, potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite prin legea de funcţionare a Fondului, precum şi desfăşurarea activităţii ca administrator special, administrator interimar ori ca lichidator al instituţiilor de credit, în cazul desemnării sale în una din aceste calităţi.

Pentru mai multe informaţii, accesează rubrica Întreabă expertul.


Site realizat cu mândrie de graficaro.net - servicii de creare site