Home Bugetul tau Copii şi educaţie Buget de părinte

Buget de părinte

Cât costă creșterea și educarea unui copil? Depinde evident de la caz la caz, raportat însă la veniturile unei familii cu 2 salarii medii pe economie putem aproxima respectivul œ”buget” la 30% din suma cumulată de cei doi părinți, respectiv 875 lei/lună la nivelul lunii octombrie 2011, puțin peste 200 euro deci. Cum am ajuns la procentul de 30%? Am luat în considerare că legea stabilește în cazul unui divorț o pensie de 25% din veniturile părintelui „liber”, procent ce se dovedește în multe cazuri insuficient raportat la realitatea „din teren”. De-a lungul a 24-25 de ani (până ce copilul parcurge un ciclu complet de educație devenind salariat) suma totală „investită” de părinți ajunge deci la ...60.000 euro (sigur, euro de peste 25 de ani va fi complet diferit ca valoare de cel din zilele noastre, asta dacă va mai exista euro atunci). Nu faceți totuși paralelă cu valoarea actuală a unui apartament de 2 camere în București. Luat prin credit ipotecar acesta ajunge să coste în final (tot după 25 de ani) triplu iar satisfacțiile vieții de părinte sunt incomparabile totuși cu cea de debitor. Găsiți în finalul secțiunii un calculator care va permite o aproximare a costurilor cu educarea unui copil (de la taxele pentru grădinița de stat/privată, școală și meditațiile aferente, sumele necesare studiilor superioare în țară/străinătate, etc). Deși în varianta minimală puteți ajunge la numai 10.000 euro, nu uitați că vorbim totuși despre costurile particulare legate de educație, nu și despre cheltuielile generale pentru creșterea copiilor (mâncare, îmbrăcăminte, jucării, bani de buzunar când cresc, etc)
 Prima cheltuială vine odată cu nașterea. Maternitatea presupune anumite costuri, mai mari evident dacă vorbim de o instituție privată. În medie, bugetul a€œoficial” al unei nașteri într-o instituție de stat variază între 1.500-2.500 lei (veți găsi la acest capitol mai multe site-uri și forumuri ale părinților care detaliază cheltuielile totale). La a€œprivat” tariful are mai multă transparență dar și mai multă...consistență. În general între 5500-7.000 lei- la care se adaugă costurile spitalizării-pentru o naștere normală sau prin cezariană. Mai adăugați și cheltuieli a€œcolaterale”-consultații, alimentație specifică, bagajul lăuzei, etc. Una peste alta, într-o estimare conservatoare bugetul nașterii presupune cel puțin 1.000 euro. Imediat urmează o nouă cheltuială: recoltarea și prezervarea celulelor stem. Ofertele variază și aici foarte mult, utilizând din nou o estimare conservatoare-minim800 euro și la acest capitol.
După o pauză de respirație (era să zic odihnă dar nu prea e cazul cu un bebeluș în casă) vine și o nouă rundă de cheltuieli: scutece, lapte praf, vaccinuri, leagăn, cărucior, hăinuțe, mici jucării (vorbim de copii între 0 și 1 an). Minim 5-600 lei/lună (scutecele 100-150 lei, cheltuieli pentru alimentație 150-250 lei), făcând din nou economii la sânge. Între 1-3 ani alimentația se mai diversifică, hăinuțele se schimbă însă cu viteză astronomică, cresc pretențiile pentru jucării și apar bonele (fie ca membru permanent în familie, fie ca unul ocazional-a€œbaby-sitter”) în buget. Să presupunem că avem un bunic sau bunică în dotare iar interacțiunea cu bona e redusă la minimum. Tot va trebui să scoateți din buzunar 20-40 de lei pe oră în zilele când nu aveți cu cine lasă copilul. Cu generozitate, estimarea cheltuielilor lunare ajunge la 800-1000 lei.
Între 3-6 ani apare o nouă problemă: la ce gradiniţă dăm copilul?. Una de stat presupune costuri rezonabile-cam 3-400 lei/lună la nivelul anului 2011, dar și mai puțină atenție din partea educatorilor (grupe de 20-30 de copii) și mai puține discipline educative (balet, limbi străine, diferite sporturi, etc). O grădiniță particulară are condiții superioare de cazare, masă și educație dar și tarife duble sau chiar triple (700-1.000 lei/lună). În această perioadă bugetul de părinte e cel mai solicitat și sare bine de 1.000 lei/luna, oricâte eforturi s-ar face în direcția limitării cheltuielilor.
 Vine în sfârșit școala și părinții pot răsufla un pic mai susurati. Cheltuielile nu scad însă foarte mult în clasele mici, mai ales dacă e nevoie de o persoană care să ducă și să-l aducă pe cel mic sau un after-school care să-l mențină în unitatea de învățământ până ajunge unul dintre părinți acasă. Pe lângă asta avem costurile cu rechizitele, hăinuțele, jocurile educative, divertismentul vârstei, tabere, etc. Sunt șanse reduse să scăpați fără 7-800 lei/lună, minim, și în acest caz. În clasele mai mari se scapă de after-school sau bonă, dar apare necesitatea unor meditații pentru intrarea la liceu. Bugetul diferă foarte mult în funcție de pretenții și odraslă, dar cam 30-40 lei/ședință, deci 250-350 lei/lună.
Câțiva ani mai târziu, pentru admiterea la facultate (acolo unde mai există concursuri și competiție între candidați) ordinul de mărime crește, o ședință de pregătire putând ajunge sau depăși 100 lei/oră. După admiterea la facultate urmează achitarea taxelor de școlarizare și cheltuielile cu achiziționarea cursurilor, a cărților suplimentare pentru pregătirea studentului. Din cauza scăderii demografice, facultățile de stat au revenit la modă fiind mai uneori mai scumpe decât cele private, taxele de scolarizarepornind de la 1600 lei și ajungând până la 10.000 lei/an la disciplinele mai „elitiste”. Spre comparație, la Spiru Haret, cea mai mare „particulară” taxele de școlarizare pentru 2011-2012 sunt cuprinse între 1700-3060 lei, în funcție de specializări. În cazul studiilor în străinătate, taxele pentru o Universitate din „top100” pot depăși zeci de mii de euro pe an dar există și excepții fericite. De pildă, Universitatea din Copenhaga, clasată pe locul 48 în topul celor mai bune universități din lume, nu percepe taxă de școlarizare studenților care provin din țările UE. Universitatea din Geneva, Elveția ocupă locul 68 în topul mondial însă percepea anul trecut (2011) o taxa comparabilă cu cele impuse de universități românești: 670 de euro pe an. Educația americană rămâne cea mai scumpă din lume. Un an la Universitatea Harvard costă peste 30.000 de dolari, la care se adaugă taxele pentru serviciile de sănătate (mai multe aici).

Pentru mai multe informaţii, accesează rubrica Întreabă expertul.
 


Site realizat cu mândrie de graficaro.net - servicii de creare site