Home Noutati Ce scumpiri ne aşteaptă anul viitor

Ce scumpiri ne aşteaptă anul viitor

Din ianuarie se scumpesc carburanţii, ţigările, alcoolul din cauza cursului mai mare la care se calculeazăaccizele. Din vară cresc preţurile la gaze iar toamna vom avea, probabil, o gigacalorie mai scumpă. Adaugaţi facturile mai mari la curentul electric. Deprecierea leului poate induce de asemenea creşteri de preţuri pentru bunurile importate.
 
Accizele se calculează din 2013 la un curs euro/leu cu 5% mai mare decât în acest an. Cum ponderea accizelor în preţul benzinei se apropie de 30%, majorarea cu 5% a cursului euro/leu atrage o creştere cu aproximativ 1,5% a preţului la pompă. În cazul motorinei, majorarea este de 1,2% (accizele au pondere de 25% în preţ).

Vorbim de majorarea indusă de creşterea cursului de schimb, motorina urmând să cuantifice şi majorarea accizelor cu 4,5% (de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă din ianuarie 2013). Trăgând linie, preţul motorinei va creşte cu aproximativ 2,5% (1,2% plus 1,35% - ponderea în preţ a majorării accizelor), adică 15 bani/litru; benzina va creşte, la rândul său, cu 9 bani pe litru. La ţigări, ponderea accizelor reprezintă mai mult de jumătate din preţul uzual al unui pachet (cam 60%), iar avansul euro cu 5% în intervalul 1 octombrie 2011- 1 octombrie 2012 aduce, în plus, la preţ aproximativ 3% (cum preţurile diferă destul de mult pe pachet, să luăm în calcul o marjă de 2,75-3,25%). Aceasta fiind numai influenţa cursului de schimb, tot din ianuarie urmând să se majoreze şi acciza de la 79,19 euro/1.000 ţigarete la 81,78 euro/1.000 ţigarete (+3,2%, cu o contribuţie în preţ de 1,8%). Per total, o creştere şi în acest caz, cu aproximativ 5% în medie (0,6 lei/pachet - adică 60 de bani).

Preţul gazelor naturale livrate populaţiei a urcat deja din 15 septembrie cu 5%, iar pentru firme majorarea este de 10%, întrucât creşterea costurilor nu a fost transferată în preţurile finale în ultimii ani. Majorările de preţ pe seama eliminării subvenţiilor (preţurile reglementate dispar până în 2017 la energie electrică şi 2018 la gaze) vin însă din urmă. Prima majorare pentru consumatorii casnici din 2013 va fi realizată în 1 iulie 2013, când preţul va urca cu 8%, apoi acesta va creşte cu două procente la 1 octombrie. Pentru consumatorii noncasnici, preţul urcă în 2013 cu 18%. În 2014, majorările sunt identice, urmând ca din 2015, 2016, 2017 şi 2018 creşterea de preţ să fie de 12% pe an, doar pentru consumatorii casnici.

La energie electrică, ca şi la gaze, am avut deja, în septembrie, o majorare a tarifelor cu 5% pentru consumatorii casnici şi non-casnici. Mai departe, strategia de eliminare a preţurilor reglementate prevede creşterea procentului de achiziţie din piaţa concurenţială la 10% (de la 0%) pentru consumatorii casnici în 2013 (ţinta este 30% pentru 2014, 50% în 2015, 70% în 2016 şi 100% până la finalul lui 2017). Pentru cei noncasnici am avut deja o majorare la 15% din septembrie, urmând ca în 2013 procentul de achiziţie din piaţa concurenţială să urce la 85% până în septembrie, iar în ianuarie 2014 la 100%. Preşedintele ANRE estima în septembrie că achiziţionarea a 15% din energia electrică din piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici va avea ca efect o creştere a preţului la consumatorul final cu 2-3%. Păstrând proporţiile, ar rezulta o creştere de aproximativ 15% pentru consumatorul final în 2013. În preţul la consumatorul final va însemna încă 1-2%. Cum preţul gazelor şi al energiei electrice influenţează şi alte preţuri de cost, majorările se vor propaga în întreaga economie, la scări diferite.

Importurile sunt sursă de inflaţie dacă leul se depreciază. În plus, ratele la bănci sau facturile la telefonia mobilă cuantifică imediat avansul euro. În ţară intră tot mai puţină valută (investiţii străine directe, remiteri, fonduri europene) iar leul resimte acest lucru.

Pentru mai multe informaţii, accesează rubrica Întreabă expertul.

20 octombrie 2012


Site realizat cu mândrie de graficaro.net - servicii de creare site