Home Noutati Euro a atins un nou minim al ultimelor noua luni si jumatate - 4,1683lei/euro

Euro a atins un nou minim al ultimelor noua luni si jumatate - 4,1683lei/euro

Cursul de referinta anuntat vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut vineri, pentru a treia zi consecutiv, la 4,1683 lei/euro, si a atins un nou nivel minim al ultimelor noua luni si jumatate, dupa ce leul s-a apreciat vizibil chiar la deschiderea sedintei.

Comparativ cu nivelul de joi, de 4,1788 lei/euro, referinta de vineri este cu 1,05 bani mai redusa. Un curs inferior, de 4,1623 lei/euro, a fost publicat de banca centrala la 28 mai.

Leul a continuat sa se aprecieze si fata de dolarul american, iar cursul BNR a atins minimul ultimelor 13 luni, de 2,9553 lei/dolar, cu 2,54 bani mai jos fata de joi. O paritate mai redusa a fost afisata de banca centrala la 3 februarie 2010, de 2,9257 lei/dolar.

Cursul leu/euro a scazut sub 4,17 lei/euro inca de la deschidere, cand operatiunile au fost realizate la 4,1625 lei/euro, cu 1,25 – 1,35 bani sub ultimele cotatii de joi, de 4,1750 – 4,1760 lei/euro.

In prima ora, cursul de schimb a inceput sa creasca foarte lent, astfel ca la ora 10:00, paritatea era de 4,1665 – 4,1690 lei/euro.

Dealerii nu exclud ca aprecierea leului sa fie determinata de unele interventii indirecte ale BNR, cu scopul de a tempera inflatia, in conditiile in care in ultimele zile leul a fost singura moneda din regiune care s-a apreciat constant.

La putin timp, dupa ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, bancile comerciale cotau euro la 4,1675 – 4,1685 lei, respectiv cu 0,75 bani sub nivelul de joi.

Randamentele afisate vineri de bancile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au continuat sa coboare, la 2,43% – 2,93%, dupa ce joi au fost de 2,63% – 3,13%, ca urmare a excesului de lichiditate din piata. Pe de alta parte, dobanzile pentru sumele cu scadenta la o saptamana au crescut usor, la 3,67% – 4,17%, fata de randametele de joi, de 3,6% – 4,1%.

Sursa www.mediafax.ro


Site realizat cu mândrie de graficaro.net - servicii de creare site